Vama Veche

Vama..cimitirul in care te casatoresti cu marea..nisipul iti indeasa amintirile intr-un pahar de plastic pe care il bei pana la fund. Ne invartim in jurul unui foc prea mic care nici macar nu incearca sa topeasca presiunea valurilor mute si reci. Umbrele din paie uscate se nasc deasupra sufletelor atunci cand ma atingi cu freamatul ochilor mici, pe jumatate inchisi.
Chiriasi pentru o zi ai marii prea sarate, colectionari de scoici sparte, de nisip cernut prin adierea trecatoare si presarat peste ecourile scurte. Lasam marea sa muste din noi si ne dezintegram.
Fugari respinsi de natura suntem obligati sa ne intoarcem in procesul rapid de trecere prin viata. Si vreau sa dorm! Dorm, dar nu inseamna ca mi-e somn!Lasa-ma adormita aici si vino din nou cand vei simti ca e mai,1 Mai. Lasa-ma sa sarut marea la final si trezeste-ma! Ne intindem spre val dar avem mainile prea scurte, ne trezim inainte sa ne bucuram de vis si asa visam in fiecare an.
In cateva ore suntem din nou in zdrente. Ii scriem marii o scrisoare dar stim ca-n palma ei se va uda si scrisul va fi intinat. Nu va mai stii marea despre noi.